REGES-ONLINE: Noi obligații pentru angajatori
Noul sistem de evidență a salariaților – REGES-ONLINE, instituit prin HG nr. 295/2025 este un registru complet digitalizat, administrat exclusiv online de Inspecția Muncii.
REGES-ONLINE înlocuiește complet vechiul sistem REVISAL, care devine nefuncțional de la 31 decembrie2025.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, toate raportările se fac exclusiv prin noul sistem de evidență.
Tranziția la noul sistem nu este opțională pentru angajatori, ci obligatorie, iar sancțiunile pentru neconformare pot ajunge până la 20.000 lei.
Ce este REGES-ONLINE?
REGES-ONLINE este platforma informatică gestionată de Inspecția Muncii, destinată completării, transmiterii, gestionării și consultării datelor referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, precum și alte elemente esențiale ale raportului de muncă.
Obligația tranziției la noua platformă se aplică tuturor angajatorilor, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.
Termenul limită pentru tranziție
Deși HG nr. 295/2025 prevedea inițial un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare, termenul a fost oficial prelungit până la 31 decembrie 2025.
Obligațiile angajatorilor
Angajatorii au obligaţia de a completa şi de a transmite toate elementele contractelor individuale de muncă active, care nu se regăsesc deja în sistemul informatic anterior REVISAL.
Angajatorii trebuie să introducă datele angajaților în REGES Online înainte de începerea activității salariatului.
Încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă trebuie înregistrate electronic prin platformă.
Pentru transmiterea și completarea datelor în registru, angajatorul poate desemna salariați proprii sau un prestator extern.
E important de reținut că răspunderea pentru completarea, transmiterea și corectitudinea datelor rămâne exclusiv în sarcina angajatorului, chiar și în cazul externalizării.
Sancțiuni pentru neconformare
HG nr. 295/2025 introduce un regim sancționator detaliat, cu amenzi care pot ajunge până la 20.000 lei.
Neînregistrarea în REGES-ONLINE până la termenul-limită este sancționată cu amendă cuprinsă între 15.000 și 20.000 lei.
De altfel, raportările întârziate sau incomplete pot conduce la amenzi suplimentare, inclusiv pentru neînregistrarea salariaților anterior începerii activității sau pentru completarea registrului cu date eronate.
Angajatorii trebuie să aibă în vedere că amenzile se pot cumula, iar aplicarea acestora revine inspectorilor de muncă.
Riscuri adiacente
Neconformarea cu noile obligații privind sistemul REGES-ONLINE poate expune angajatorii și altor riscuri practice semnificative, pe lângă sancțiunile contravenționale menționate.
Datele introduse în registru devin imediat accesibile autorităților de control și pot conduce astfel la verificări ale ITM mai frecvente, dar și la corelarea automată cu bazele de date ale ANAF și ale altor instituții publice.
În același timp, orice eroare sau omisiune poate genera riscuri și din perspectiva protecției datelor cu caracter personal, dar și dificultăți probatorii în cadrul litigiilor de muncă, unde informațiile din REGES-ONLINE pot fi decisive.

